Recunoașterea și echivalarea studiilor

Oferim asistență juridică completă pentru recunoașterea și echivalarea studiilor obținute în străinătate, ajutându-vă să continuați studiile sau să accesați piața muncii în România fără obstacole.

Ce face Ministerul Educației Naționale?

  • Evaluează și recunoaște actele de studii deținute de cetățenii UE, SEE și Confederația Elvețiană, membrii de familie ai acestora, precum și de beneficiarii protecției internaționale, pentru continuarea studiilor în România.

  • Evaluează actele de studii deținute de cetățenii din state non-UE, pentru a le permite accesul pe piața forței de muncă din România.

  • Recunoaște actele de studii de nivel universitar (licență, master și doctorat), stabilind nivelul, domeniul și specializarea acestora conform sistemului românesc de învățământ.

Z

Cum vă putem ajuta?

  • Pregătirea și verificarea documentației pentru recunoaștere și echivalare;
  • Traduceri legalizate și completarea formularelor necesare;
  • Reprezentare în fața Ministerului Educației Naționale;
  • Reducerea timpului de procesare și evitarea refuzurilor;
  • Consultanță personalizată pentru fiecare tip de studii și situație.

De ce să apelați la un avocat specializat?

Z

Experiență în legislația educațională și administrativă românească;

Z

Evitați erorile birocratice care pot întârzia recunoașterea actelor;

Z

Ghidare pas cu pas pe tot parcursul procedurii;

Z

Soluții rapide și eficiente, adaptate nevoilor dumneavoastră;

Z

Reprezentare profesionistă pentru a maximiza șansele de succes.

Intră în contact cu noi

Dacă doriți să începeți procedura sau aveți nevoie de îndrumare personalizată, completați formularul de contact și veți fi preluat în cel mai scurt timp.

Telefon+40 722 172929

Emailoffice@avocatdeleanu.ro

Completează formularul

GDPR

Întrebări frecvente

1. Cine poate solicita recunoașterea studiilor în România?

Cetățenii UE, SEE, Confederației Elvețiene, membrii familiilor acestora, beneficiarii protecției internaționale și cetățenii din state non-UE.

2. Ce tipuri de studii pot fi recunoscute?

Studii preuniversitare, universitare (licență, master, doctorat) și profesionale, în funcție de legislația în vigoare.

3. Este necesară traducerea documentelor?

Da, toate documentele în limba străină trebuie traduse legal pentru a fi acceptate.

4. Cât durează procedura de recunoaștere sau echivalare?

Durata variază în funcție de tipul studiilor și de complexitatea documentației, dar asistarea unui avocat poate accelera procesul.

5. Pot lucra în România dacă am recunoscut studiile?

Da, recunoașterea actelor de studii vă permite să accesați piața muncii și să desfășurați activități profesionale legale.

Părerea clienților noștri contează

Încrederea se câștigă prin rezultate. Iată ce spun clienții care au ales să colaboreze cu noi. Opiniile clienților reprezintă cea mai importantă confirmare a profesionalismului și seriozității cu care tratăm fiecare caz.

Publicat pe Google Google
Serghei Gorodetchi profile picture
Serghei Gorodetchi
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Multumesc mult Domnului Avocat Deleanu Ruslan pentru profesionalism,siguranta şi servicii de înaltã calitate,TOP
Publicat pe Google Google
Dumitrita Curmei profile picture
Dumitrita Curmei
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Am avut o experiență foarte bună colaborând cu acest avocat. Profesionalismul, seriozitatea și atenția la detalii s-au văzut din prima întâlnire. Mi-a explicat clar fiecare pas, mi-a răspuns cu răbdare la toate întrebările și s-a implicat cu adevărat în rezolvarea cazului. Se vede că are experiență și că își respectă clienții. Recomand cu încredere oricui are nevoie de un avocat competent, dedicat și corect.
Publicat pe Google Google
Corina Stroe profile picture
Corina Stroe
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Profesionism, claritate și promptitudine. Totul a mers excelent
Publicat pe Google Google
Svetlana Pavaloi profile picture
Svetlana Pavaloi
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Îi mulțumesc mult d-nului avocat Ruslan Deleanu pentru profesionalismul înalt de care a dat dovadă în procesul de obținere a actelor românești. Calm, respectuos și eficient în acțiunile sale. Recomand cu încredere!
Publicat pe Google Google
Natalia Lazar profile picture
Natalia Lazar
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Pe parcursul la mai mulți ani am apelat la domnul Deleanu Ruslan. Dumnealui este o persoană cu experiență în domeniul său. Ne-a ajutat cu acte, informații,acompanieri de la distanță și altele. Lucrul efectuat rapid și calitativ. Recomandăm cu drag.
Publicat pe Google Google
Lucia Granaci profile picture
Lucia Granaci
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Recomand 100%! M-a ajutat cu 2 dosare la ANC, ambele soluționate cu succes. Foarte prompt, extrem de clar și eficient, un adevărat profesionist. Fără îndoială, cel mai bun avocat în domeniu.